Викарные епископы в правосл. Церкви не могут принимать самостоятельных решений о рукоположениях: совершать посвящения во диакона или пресвитера они могут только по благословению правящего архиерея, обладающего полнотой канонической епископской власти. В этом отношении викарные архиереи находятся в положении, аналогичном положению епископов, ушедших на покой. Прот. Владислав Цыпин Термин «викарий» получил широкое распространение в католич. Церкви еще в эпоху средневековья. С т. зр. правосл. экклезиологии не имеет никаких оснований тот факт, что среди титулов главы Римско-католической Церкви, папы, есть «викарий Христа» (vicarius Jesu Christi - CIC 331), часто переводимый как «наместник Христа», а по тому смыслу, к-рый вкладывается в этот титул католич. богословием и каноническим правом,- «заместитель Христа». Эта должность принадлежит ему как преемнику апостола Петра, «князя апостолов» на языке традиц. католич. экклезиологии. Термин «викарий» употреблялся на Западе уже в древней Церкви как наименование должности заместителя, или представителя, папы, епископа Рима. «Апостолические викарии» (vicarii apostolici) именуются также «прирожденными легатами» (legati nati), если исполнение соответствующих обязанностей сопряжено не с личностью епископа, а с занимаемой им кафедрой, первенствующей в той или иной церковной области, так что уже через поставление на нее епископ приобретает звание легата. Такие В. назначались папами со 2-й пол. IV в. ( Naz R. Vicaire apostolique. Col. 1481). Они наделялись высшими правительственными полномочиями в области своей юрисдикции, в частности по созыву Соборов, по судебному рассмотрению тяжб между епископами, по принятию апелляций. Папскими В. и одновременно прирожденными легатами были архиепископы Арелатский в Галлии, Севильский в Испании, Фессалоникийский в Иллирике (до VIII в., когда Иллирик с Фессалоникой был передан в иконоборческую эпоху из юрисдикции Римских пап в юрисдикцию К-польских Патриархов). Институт апостолических В. в определенной мере аналогичен институту экзархов в Вост. Церкви, начиная с V в., когда возглавляемые экзархами «великие области» утратили свою автокефалию .

http://pravenc.ru/text/158444.html

588 Пережившие эпоху т. н. литургической креативности и спонтанности помнят, конечно, что многие молящиеся, повторяя ранее слышанные формулы, в свободном литургическом творчестве напоминали этих детей. 591 Коннолли (Connolly. P. xivff) считает гомилию аутентичной, как и Жаммо Jammo. P. 13–25), основательно изучивший вопрос. В любом слу- чае все согласны, что гомилия очень древняя. Но Брок (Brock S. «Diachro- nie Aspects of Syriac Word Formation: An Aid for Dating Anonymous Texts/Lavenant R. (ed.)//V Symposium Syriacum, 1988. OCA. Rome, 1990. 236. P. 321–330) доказывает, что гомилия происходит из более поздней эпохи, вероятно, из VI века (ibid. 327–328). Л. Абрамовски (Abramowski L. Die liturgische Homilie des Ps. Narses mit dem Messkenntnis und einem Theodor- Zitat//Bulletin of the John Rylands University Library of Manchester. 1996. 78/3. P. 87–100) соглашается с Броком, см. ibid. 87 и приводит различные мнения по этому поводу (A, 17:35). 596 Connolly R. H. A Homily of Mar Jacob of Sarugh on the Reception of the Holy Mysteries//The Downside Review. 27. 1908. P. 278–287, здесь 284. 598 CIC I: Institutiones/Krueger P. (ed.); Digesta/Mommsen Th. (ed.) Berlin, 1902, II: Codex Iustinianus/Krueger P. (ed.) (Berlin 1929), III: Novellae/Schoell R., Kroll G. (edd.) Berlin, 1928; III, 695–699. 602 Bishop E. Silent Recitals in the Mass of the Faithful//Appendix V in Connolly R. Narsai. P. 122. 603 Somnium de Anastasiae ecclesia 23=Carmina de seipso 16//PG 37,1256A (=CPG §3036). Хотя позже домовая церковь стала считаться храмом св. Анастасии, изначально слово Анастасия подразумевало восстановление – т.е., ναστασα [воскресение] – церкви новациан, после того как святилище находилось в их владении: ср. Socrates Historia ecclesiastica II, 38.23–25, V, 7.1//Sokrates Kirchengeschichte/Hansen G. Ch. (ed.)//GCSNF. Berlin, 1995. S. 166.15–22, 278.12–14=PG 67, 328, 573D (=CPG §6028); Sozomen Historia ecclesiastica VII, 5.3//Sozomenus Kirchengeschichte//GCS. Bd. 50. Berlin, 1960. S. 10–15=PG, 1425A (=CPG § 6030); Dagron G. Naissance d " une capitale. Constantinople et ses institutions de 330 a 451//Bibliothèque byzantine. Etudes 7. Paris, 1974. P. 448. О церкви и портике см. Janin. P. 22–25; Janin R. ’ μβολοι το Δομννου. Τ Μαυριανο//Echos d " Orient. 36. 1937. P. 129–156; id. Constantinople byzantine. Développement urbain et répertoire topographique//Archives de l " Orient chrétien. Tome 4A. Paris, 1964. P. 89–90.

http://azbyka.ru/otechnik/konfessii/stat...

Иоанна Златоустог о, не зная исторических обстоятельств, «можно выводить нелепые заключения даже о Боге». «Для избежания сего, – говорит он, – будем разбирать дело, не упуская из виду ни причины, ни намерения, ни времени, ни всего того, что может служить к оправданию оного». Толк. на посл. к Римл.9:3 , – по русск. Пер. Москва, изд. 1839 г., стр. 391–392. 93 См. прекрасные ответы бл. Августина тем, которые, в его время говорили, что никаких правил толкования Псалтири не нужно, так как оно может быть постигнуто при посредстве откровения свыше. Христианск. наука, стр. 3 и след по русскому перев 1835. Киев. Также Злат. на Ев. Ин.1:213 . 95 Некоторую аналогию в этом отношении представляет нам даже история происхождения и развития поэзии у народов языческих. Древнейшими поэтическими произведениями у многих из них являются изречения оракулов или мнимые богооткровения. В Греции сохранилось древнее сказание, будто первая жрица Апполонова пела гекзаметрами; или, по другому сказанию, древнейший оракул Апполона Олен-гипербореец первый начал петь древние эпические стихи. Гекзаметр и после того до позднейшего времени оставался тем родом стихов, на котором обыкновенно давал свои предсказания Дельфийский оракул. Вообще, из свидетельств греческих и латинских классиков видно, что древние язычники вдохновение своих певцов и оракулов производили от богов и богинь, к которым вначале песней их и делается обращение, как напр. в Гомеровых Илиаде и Одиссее. См также Herod 2, 83,4, 79, Ovid Metam 6. 157 и дал Cic divin 1, 40 и проч. Богатый подбор свидетельств по этому предмету см у Knobel я в его: «Prophetismus der Herbrilero 1 Th. S. 100 (Bresl 1837 г.) 103 Кроме указанных выше поэтических особенностей речи, – параллелизма и игры слов, – мы встречаем здесь еще новую, состоящую в повторении одних и тех же слов в заключении ст. 26 и 27: «Ханаан же будет рабом ему». Подобного рода фигура (припев, Refrain) встречаем впоследствии во многих псалмах, особенно предназначенных для антифонного пения, напр.

http://azbyka.ru/otechnik/Nikolaj_Vishny...

6197 Herodotus Hist. 1.123,129; Polybius 9.24.6–7; Diodorus Siculus 34/35.12.1; Achilles Tatius 5.5; Plutarch Cic. 10.3; 49.2; Apollodorus Epitome 2.13; 7.4; Philostratus Hrk. 25.15. 6199 Burkert, Religion, 291. Of Dionysus himself in Orphic Hymns 30.5. Athenaeus Deipn. 9.399E, on eating «ichor,» is simply metaphor about delicious meat; Derrett " s suggestion of myths about those who offered their bodies as food for the hungry («Johns Jesus and Buddha») may provide an analogy but is too far removed geographically for more than this. 6200 E.g., Thucydides 3.94.5; (Ps.-)Tibullus 3.7.144–145; Sextus Empiricus Pyr. 3.207 (who also cites some Greeks, including Stoics); Aulus Gellius 9.4.6; Philostratus Hrk. 57.9; cf. Herodotus Hist. 1.73,119; 3.99; Diodorus Siculus 1.84.1; Bowersock, Fiction as History, 130–39; Frankfurter, Religion in Egypt, 20. For modern examples, though always exceptional, see, e.g., Eliade, Rites, 71. 6202 E.g., Vermes, Religion, 16. Cf. 1 En. 98(though human blood is not specified). The rabbinic parallels concerning «eating the Messiah» in Lightfoot, Talmud, 308, are not adequate. 6204 Pagans had applied the charge of human sacrifice against distant barbarians but also applied it against Jews and Christians to augment cultural distance (Rives, «Sacrifice»). 6205 This Gospel does not invite the sort of allegorical hermeneutic practiced by Stoics and others (e.g., Plato Laws 1.636CD; 2.672BC; Dio Chrysostom Or. 1, On Kingship 1, §§62–63; Or. 8, On Virtue, §33; Or. 11, On Trojan Discourse, §154; Or. 60, On Nessus, §8) embarrassed by the literal sense of Greek traditions (Josephus Ag. Ap. 2.255) or by Philo and many other educated elite Diaspora Jews (e.g., Philo Alleg. Interp. passim; Dreams 1.102; Joseph 148; Planting 36, 129; Posterity!», cf. Gen. Rab. 64:9; Irenaeus Haer. 1.18); it does, however, invite it more, reading on a symbolic level, than the Synoptics do. 6206 Eating and drinking blood is hyperbolic metaphor for battle and bloodshed in Seneca Controv. 1.8.16.

http://azbyka.ru/otechnik/world/the-gosp...

„Acum, ca i 400 de ani în urm, de la noi din nou se cere „s nu ne amestecm în treburile lumeti”. Ni se spune: nu v bgai în societate cu credina voastr, cu etica voastr, cu cultura voastr. Ni se propune s ne închidem în noi, cic preîntâmpinându-ne s nu ne „laicizm”. Suntem prevenii c dac nu vom închide gura, ne va fi mai ru, c în acest caz bisericile noastre vor fi profanate, iar icoanele – batjocorite. Ce fel de rspuns trebuia s dm? Pilda Patriarhului Ermoghen ne las o singur alegere posibil. Aceast alegere – este aciunea civil, pe care nu trebuie s o ocolim i s ne temem de ea. Nu trebuie s ne fie nici fric, nici îndoial în aceast cale. Cci aprarea propriilor enoriai i furirea vieii populare pe principii cretine este datoria peren a Bisericii noastre în toate timpurile. i în zilele de pace, i în zilele alegerii istorice hotrâtoare Biserica Ortodox Rus întotdeauna a fost i va fi  împreun cu poporul su”, - a încheiat Preafericitul Stpân. În numele Administraiei Preedintelui Federaiei Ruse pe participanii audierilor i-a salutat consilierul Preedintelui FR E.L. Iuriev. V.N. Gancev a dat citire textului de salut al vicepreedintelui Consiliului Federaiei al Adunrii Federaiei a Federaiei Ruse A.P. Torin. Prim-vicepreedintele Comitetului Dumei de Stat al AF a FR pentru organizaiile obteti i organizaiile religioase S.A. Popov a comunicat despre crearea în cadrul Dumei de Stat a unui grup în susinerea Ortodoxiei, constând din reprezentanii diferitelor fraciuni parlamentare. În timpul audierilor au luat cuvântul profesorul facultii de istorie a USM „M.V. Lomonosov”, dr. hab. în istorie S.I. Perevezenev, eful fraciunii PCFR în Duma de Stat a AF a FR G.A. Ziuganov, preedintele cârmuirii Organizaiei internaionale obteti „Ziua botezului Rusiei” O.V. Krivoeia, preedintele cârmuirii Fundaiei regionale obteti de susinere a iniiativei organizaiilor obteti cu privire la ridicarea monumentului Patriarhului Ermoghen G.V. Ananjina, membrul Uniunii scriitorilor din FR, primul laureat al Premiului Patriarhal pentru literatur V.N. Krupin, actria de teatru i cinematografie, participanta clubului pentru tineret Ana-Cecil Sverdlova.

http://patriarchia.ru/md/db/text/2199406...

„Dispariia i slbirea prezenei cretine semnific schimbarea unor echilibre foarte importante de ordin cultural, istoric”, a subliniatPreafericitul Patriarh al Moscovei i al întregii Rusii Chiril, exprimându-i profunda îngrijorare fa de tendina creat. „Noi vorbim despre aceasta oriunde o putem face, precum i despre necesitatea încetrii imediate a oricror aciuni militare pe teritoriul Siriei, despre faptul c problema Siriei poate i trebuie s fie soluionat doar pe cale panic. Din pcate, tratativele din Geneva nu au adus la nici un fel de rezultate palpabile, îns o alt cale nu exist: trebuie s negociem, trebuie s soluionm problemele existente pe cale panic”, i-a exprimat sigurana Preafericitul Stpân. Sanctitatea Sa a menionat în mod special faptul c în timpul confruntrii, nite persoane care se numeau pe sine „opoziia”, au rpit doi ierarhi cretini, c recent au fost returnate din plen starea i surorile mnstirii în Maloula. Preafericitul Patriarh a rugat s se transmit cuvinte de mulumire Preedintelui Siriei pentru eforturile întreprinse de conducerea rii pentru eliberarea  deinutelor, menionând faptul c dac cineva a ridicat mâna s rpeasc monahiile în calitate de ostatice, aceasta caracterizeaz într-un mod special pe oamenii care au procedat în acest fel. ”Noi, în calitate de Biseric, nu participm la analiza problemelor politice în Siria, este treaba poporului din Siria”, a menionat Preafericitul Patriarh Chiril. „Cred c poporul acestei ri va avea suficient înelepciune i organizare intern pentru a soluiona în mod panic problemele, care se afl la ordinea de zi i care îngrijoreaz un anumit segment al societii siriene, ca în urma acestor decizii Siria s ias la un noi nivel al dezvoltrii sale istorice. Am dori schimbri bune i corecte în viaa Siriei, dar nu e posibil a realiza aceasta prin fora puterii, deoarece noi vedem c printre acei care lupt, cic, pentru idealuri înalte, este un mare numr de oameni, care pot fi numii pur i simplu bandii – ei dau buzna în familii, ucid oameni, iau ostatici”.

http://patriarchia.ru/md/db/text/3613320...

De altfel, anume acest lucru se întâmpla în domeniul politicii naionale în anii 1990, când un grup de savani i politicieni militau pentru contracararea a tot ce era „rus”. În acel timp funcionarii primeau indicaii, ce nu se afiau, de a nu folosi în discursuri publice i documente oficiale cuvântul „rus” care, cic, slbete unitatea naiunii. i azi, din pcate, putem auzi declaraii c poporul rus nu este omogen, c unitatea lui este o ficiune, precum i c exist etnii noi, nemaiîntâlnite pân acum, ca de exemplu, „pomorian”, „czceasc” sau „siberian”. Dup încercrile de a exclude utilizarea cuvântului „rus”, se ghicesc ideile care au demonstrat demult actualitatea lor în Occident, unde tot mai tare se aud vocile ce cheam la refuzul de la multiculturalism i teoria „ceaunului de topire”. Din contra, este necesar a afirma dreptul popoarelor i al comunitilor religioase la propria identitate. Un astfel de drept, fr îndoial, îl deine i poporul rus, în jurul cruia se formeaz naiunea Rusiei, comunitatea civilizaional a Rusiei. În acelai timp, toate popoarele rii trebuie s aib posibilitatea de a-i  deschide originalitatea i de a negocia panic cu privire la regulile vieii în comun în cadrul civilizaiei multietnice comune ruseti. Gânditorul nostru remarcabil Nicolai Iakovlevici Danilevski, fondatorul abordrii civilizaionale în studierea istoriei, scria: „Etniile, naionalitile sunt organe ale umanitii, prin intermediul crora ideea care este inclus în ea realizeaz în spaiu i în timp diversitatea, multiaspectualitatea posibil a existenei”. Este necesar înc odat s determinm clar i distins momentul principial: pentru ca cetenii Rusiei s convieuiasc în pace i concordie unii cu alii, ei nu trebuie s renune la memoria lor naional. Dar i în calea pstrrii acestei memorii pot aprea i, din pcate, apar fenomene destul de dureroase i periculoase. La acestea din urm se refer încercrile de a construi credine pgâne pseudo-ruseti. Pe de o parte, este cea mai joas apreciere a alegerii religioase a oamenilor rui, care vieuiesc de o mie de ani în sânul Bisericii Ortodoxe, precum i a cii istorice, parcurse de Rusia ortodox. Pe de alt parte, aceasta este convingerea în superioritatea personal de grup îngust fa de propriul popor. Este o rtcire foarte periculoas, deoarece omul, care se subordoneaz mândriei, îi pregtete o tragedie personal. Cu toate acestea, noi trebuie s înelegem c rdcinile fenomenului periculos se trag nu doar din caracteristicile interioare ale unor persoane luate aparte, dar au cauze sociale.

http://patriarchia.ru/md/db/text/3367107...

R., 1998; Pennington K. et. al. Bischofsamt//LexMA. 1999. Bd. 2. Sp. 228-238; Kretschmar G. Das bischöfliche Amt: Kirchengeschichtliche und ökumenische Studien zur Frage des kirchlichen Amtes. Gött., 1999; Sabw Kanyang J.-A. Episcopus et Plebs: L " évêque et la communauté ecclésiale dans les conciles Africains (345-525). Bern etc., 2000; Sullivan F. A. From Apostles to Bishops: The Development of the Episcopacy in the Early Church. N. Y., 2001; Avril J. Évêque//Dictionnaire du Moyen Âge/Publ. sous la dir. de C. Gauvard, A. de Libera, M. Zink. P., 2002. P. 503-505; Doyle D. E. The Bishop as Disciplinarian in the Letters of St. Augustin. N. Y., 2002. (Patristic stud.; 4); Sullivan F. A., Wood S. K. Bishop (in the Church)//NCE. 20032. Vol. 2. P. 411-417; Quinn A. J. Bishop, Diocesan (canon law)//Ibid. P. 419-422; Kelty E. J. The Qualities Requested of Episcopal Candidates in the Early Church and in the Middle Ages: The First Fonts for Canon 378 CIC. R., 2007; Norton P. Episcopal Elections 250-600: Hierarchy and Popular Will in Late Antiquity. N. Y., 2007; Orlita K. Il vescovo diocesano e l " esercizio del «munus sanctificandi» nei confronti del proprio clero: Nel magistero d. Chiesa e nella normativa canonica. R., 2008; Remedia R. La visita del vescovo diocesano ad limina apostolorum (can. 399-400): Diss. R., 2008. А. Г. Бондач Чин рукоположения во Е. Поставление в епископы. Клеймо иконы «Свт. Николай Чудотворец, с житием». 2-я пол. XV в. (ВГИАХМЗ) Поставление в епископы. Клеймо иконы «Свт. Николай Чудотворец, с житием». 2-я пол. XV в. (ВГИАХМЗ) Хотя о поставлении, или рукоположении, Е. говорится уже в христ. памятниках I в. (ср.: Деян 20. 28; Тит 1. 5, 7; Didache. 15. 1), самые ранние описания чина епископской хиротонии содержатся в источниках III в.- «Апостольском предании» и «Дидаскалии апостолов» . Автор «Дидаскалии апостолов» пишет, что Е. избирается всем народом по воле Св. Духа и рукополагается в воскресный день (см. ст. Воскресенье ) епископами из соседних епархий в присутствии всех пресвитеров города (гл.

http://pravenc.ru/text/190033.html

Материал из Православной Энциклопедии под редакцией Патриарха Московского и всея Руси Кирилла НОВИЦИАТ [Лат. novitiatus], в Римско-католической Церкви испытательный период перед принесением обетов в институтах посвящённой жизни . Цель Н.- не только дать возможность кандидату, желающему вступить в религ. организацию, испытать себя, «проверить прочность собственных намерений и свою пригодность», но и познакомиться с образом жизни института, воспитать «его духом свой разум и сердце» (CIC. 646). Появление подобного испытательного периода связано, по-видимому, с традициями вост. монашества. Согласно прп. Иоанну Кассиану Римлянину , желавшие вступить в егип. мон-ри должны были в течение 10 дней или дольше просить об этом перед монастырскими воротами, доказывая искренность своих намерений ( Ioan. Cassian. De inst. coenob. 4. 3. 1; ср.: Ibid. 4. 30. 3; 4. 32-33; Idem. Collat. 20. 1). Тот, кто был принят в мон-рь, вероятно, получал новую монашескую одежду, но не присоединялся к братии, а определялся на год ( Idem. De inst. coenob. 4. 7) или на более долгий срок на к.-л. работу для смирения (напр., прислуживать гостям мон-ря или ухаживать за монастырским садом; согласно «Правилу ангела», описанному в нач. V в. еп. Палладием Еленопольским, в мон-ри прп. Пахомия Великого принимали только после 3 лет испытаний ( Pallad. Hist. laus. 32. 5), чаще всего на тяжелых работах ( Sozom. Hist. eccl. 3. 14)). Согласно «Восточному правилу» (Regula Orientalis; V в.), тому, кто желал вступить в мон-рь, предписывалось провести неск. дней перед воротами обители, разучивая молитву «Отче наш» и псалмы. Если за это время не обнаруживалось препятствий, которые мешали бы принять кандидата в общину, то он приносил обеты и, пребывая вместе с братьями или отдельно, получал дополнительные наставления (Regula Orientalis. 27 - Regula Orientalis (Règle Orientale)//Les Règles des saints Pères/Éd. A. de Vogüé. P., 1982. T. 2. P. 484). В «Правиле четырех отцов» (Regula IV patrum, V в.), к-рое связывают с мон-рем Лерен в Юж. Галлии, отражена схожая практика: кандидат обычно проводил неделю перед монастырскими воротами, а затем его принимали в обитель, он получал наставления от настоятеля (Regula IV patrum. 2 [VII]. 25-28 - Regula sanctorum patrum Serapionis, Macharii, Pafnutii et alterius Macharii (Règles des Quatre Pères)//Ibid. T. 1. P. 190).

http://pravenc.ru/text/2577791.html

Putem ignora acel fapt al firii noastre c noi, maturii i copiii, în special copiii, avem nevoie de familii, c familiile sunt necesare atât unor personaliti luate aparte, cât i societii în întregime. Îns la nimic bun aceste ignorri nu vor aduce. În ultimul timp este supus unor pericole serioase însi familia, ideea familiei. Aceste pericole capt un caracter foarte îngrozitor. Noi ne ciocnim nu doar de pcat i de comportamentul iresponsabil al unor persoane (aceasta, din pcate, a fost dintotdeauna), dar de ceva mult mai stranic – de încercrile de a revizui însi noiunea de familie, de a schimba cultura i legislaia în aa fel ca noiunea de familie s fie schimonosit i în sfârit distrus. Aceasta este legat de  o anumit deplasare în gândire, în politic, în valori, în percepia faptului ce este socotit drept i nedrept, de impunerea idealurilor false i a idolilor fali societii. Orice cultur vital se bazeaz pe noiunea de datorie, pe obligaiile morale ale omului fa de apropiai, îndatoriri determinate de însui faptul existenei omului ca fiind parte a societii. Astzi se întreprind încercri de a prezenta omul ca fiind un individ izolat, care caut în mod egoist satisfacia propriilor dorine i în aceste scopuri intrând cu alte persoane în anumite relaii contractuale, pe care ea, personalitatea, le poate distruge în orice moment, le poate rupe, imediat cum aceste relaii vor înceta s satisfac acea personalitate. Cstoria în acest caz este perceput ca un contract, fr a se deosebi mult de alte contracte. O astfel de abordare parc îi subliniaz libertatea i îi afirm, cic, dreptul la fericire, dei, de fapt, duce la nefericire. Fericirea uman este creat prin înfrânare. Este foarte important a-i concentra atenia la aceast tem. Nu poate exista fericirea fr înfrânare, precum i sntatea necesit înfrânare. Noi tim c omul care are grij de propria sntate se limiteaz în mâncare, se limiteaz în odihna confortabil, prefer s aib solicitri fizice, îi înfrâneaz anumite manifestri ale instinctului su pentru a fi sntos.

http://patriarchia.ru/md/db/text/3734320...

   001    002    003    004    005    006    007   008     009    010