Arhiva Predica Preafericitului Patriarh Kiril de srbtoarea Intrrii Domnului în Ierusalim în catedrala Hristos Mântuitorul 8 aprilie 2012 17:45 La 8 aprilie, în duminica a 6-a din Postul cel Mare, de srbtoarea Intrrii Domnului în Ierusalim, Preafericitul Patriarh al Moscovei i al întregii Rusii Kiril a oficiat liturghia sf. Ioan Gur de Aur în catedrala Hristos Mântuitorul. Dup terminarea serviciului divin Întâistttorul Bisericii Ruse s-a adresat ctre credincioi cu o predic. Înaltpreasfiniile i Preasfiniile Voastre! Dragi prini, frai i surori! V felicit cordial cu ocazia marii srbtori a Intrrii Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor. Aceast srbtoare este legat de un eveniment solemn, îns în esen, de nite circumstane tragice. Ea ne ajuta s înelegem multe. S înelegem în ce const misiunea lui Dumnezeu în lume, pe care o înfptuiete Biserica, spre ce sunt îndreptate gândurile oamenilor, ce consider oamenii a fi mântuirea. Între aceste dou realiti exist ceva ce trezete nedumerire, în primul rând la cei care sunt incapabili s ptrund în sensul i puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat dar acolo, nu departe de Ierusalim? Poporul întâmpina în mod solemn pe Mântuitor, Care mergea ca un pelerin la Ierusalim, cunoscându-I puterea Lui, doar El a înviat din mori pe Lazr. Cine mai putea înfptui toate dorinele i nzuinele oamenilor? Dac nzuina principal a poporului israelit a fot eliberarea de la ocupaia romanilor, atunci cine altcineva îi putea oferi libertatea multateptat? Cine putea deveni împratul just, înelept, puternic, invincibil dac nu Acel, Care prin puterea Lui a înviat pe Lazr? Anume de aceea poporul cu admiraie Îl întâmpina pe Mântuitor i striga: ”Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” i nu exista alt lider, asupra cruia s fie îndreptate toate privirile, nimeni nu îi lega speranele decât de Acela, Care prin puterea proprie a biruit moartea... În acestea const tragismul evenimentului Evanghelic, pus la baza srbtorii de azi.

http://patriarchia.ru/md/db/text/2148316...

Arhiva Întâistttorul Bisericii Ruse a oficiat liturghia în Joia Mare i cinul sfinirii mirului la catedrala Hristos Mântuitorul 2 mai 2013 17:08 La 2 mai 2013, în joia din Sptmâna Patimilor, Preafericitul Patriarh al Moscovei i al întregii Rusii Chiril a oficiat liturghia Dumnezeiasc a sfântului ierarh Vasile cel Mare la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. Împreun cu Sanctitatea Sa au slujit: mitropolitul de Volokolamsk Ilarion, preedintele Departamentului pentru relaii externe bisericeti al Patriarhiei Moscovei; arhiepiscopul de Istra Arsenii, primul vicar al Patriarhului Moscovei i al întregii Rusii pentru or. Moscova; arhiepiscopul de Vereia Evghenii, preedintele Comitetului pentru Învmânt al Bisericii Ortodoxe Ruse; arhiepiscopul de Serghiev Posad Feognost, preedintele Departamentului Sinodal pentru mnstiri i monahism; episcopul Nicon (Mironov); Episcopul de Krasnogorsk Irinarh, preedintele Departamentului Sinodal pentru slujirea în detenie; episcopul de Dmitrov Feofilact; episcopul de Solnecinogorsk Serghii, eful Secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei; episcopul Ieronim (Cernyov); episcopul de Podolsk Tihon, preedintele Departamentului financiar-economic al Patriarhiei Moscovei; episcopul de Orehovo-Zuevo Panteleimon, preedintele Departamentului Sinodal pentru caritatea bisericeasc i slujirea social; episcopul de Voskresensk Sava, lociitor la mnstirea stavropighial Novospasski; protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei i al întregii Rusii pentru or. Moscova; ; protoiereul Mihail Reazantsev, clucerul catedralei Hristos Mântuitorul; eful serviciului de protocol al Preafericitului Patriarh, protoiereul Andrei Milkin; slujitorii lavrei „Sfânta Treime” a sfântului Serghie i clerul or. Moscova. În altar s-a rugat parohul pustiei „Înlarea Sfintei Cruci” din or. Lugano (Elveia), shiarhimandritul Gavriil (Bunghe). La cântarea Heruvicului a fost scos un vas de alabastru  (vas special pentru pstrarea mirului strvechi). La Uile Împrteti Preafericitul Patriarh a luat vasul de alabastru i l-a pus pe pristol. Vasele cu mirul nou au fost situate din dreapta i din stânga pristolului.

http://patriarchia.ru/md/db/text/2945920...

Arhiva Predica Sanctitii Sale Patriarhul Chiril de ziua pomenirii sfinilor întocmai cu apostolii Metodiu i Chiril dup Liturghia oficiat la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova 25 mai 2016 10:39 La 24 mai 2016, de ziua pomenirii sfinilor întocmai cu apostolii Metodiu i Chiril, învtorii Slavilor, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. Dup încheierea serviciului divin Sanctitatea Sa Stpânul s-a adresat ctre cei prezeni în biseric cu o predic. Preafericirea Voastr! Înaltpreasfiniile i Preasfiniile Voastre! Stimate Alexandr Dmitrievici! Dragi prini! Maici egumene! Frai i surori! Îmi exprim recunotina Dumneavoastr, Preafericirea Voastr, i Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru cuvintele calde, pe care le-ai pronunat la adresa mea cu prilejul zilei numelui – ziua când pomenim numele sfinilor întocmai cu apostolii Chiril i Metodiu, învtorii Slavilor. Nevoina sfinilor frai este în concordan cu cea svârit cândva de apostoli, de aceea ei sunt numii „întocmai cu apostolii”. Cci apostolii nu doar au adus vestea poporului iudeu despre Hristos Cel Înviat i au mrturisit clar c Iisus, Care a Înviat a treia zi din mormânt, este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, despre Care au proorocit proorocii i Care este ateptat de iudei. Pe lâng aceast misiune foarte important, viaa i faptele apostolilor sunt legate de ceva ce a schimbat radical cursul vieii poporului iudeu i al întregii lumi. Citirea din Apostol (Fapte 10:21-33), care este orânduit pentru ziua de mari a celei de-a patra sptmân dup Sfintele Pati, conine relatarea ce ne ajut s înelegem întreag putere i profunzime a acelor schimbri în viaa duhovniceasc a omenirii, pe care le-au svârit apostolii. În acest fragment din Faptele Apostolilor pe care l-am auzit azi, se povestete cum, dup o oarecare viziune, apostolul Petru svârete ceea ce nu trebuia s svâreasc nici în conformitate cu obiceiurile religioase, nici cu cele naionale.

http://patriarchia.ru/md/db/text/4476042...

Arhiva Predica Preafericitului Patriarh Chiril dup vecernia mare de srbtoarea Naterea Domnului la catedrala „Hristos Mântuitorul” 7 ianuarie 2013 22:47 În seara zilei de 7 ianuarie 2013, de srbtoarea Naterii lui Hristos, Preafericitul Patriarh al Moscovei i al întregii Rusii Chiril a oficiat vecernia mare la catedrala „Hristos Mântuitorul” la Moscova. Dup terminarea serviciului divin Întâistttorul Biserici Ruse s-a adresat ctre credincioi cu o predic. Înaltpreasfinia Voastr, stpâne mitropolit Iuvenalii! Înaltpreasfiniile i Preasfiniile Voastre! Dragi prini, maici egumene, frai i surori! V salut cordial pe toi i v felicit cu ocazia srbtorii mântuitoare a Naterii lui Hristos. Ai spus adineaori, stpâne, c doar credina în Domnul i Mântuitorul, primit de poporul nostru, a lsat o urm adânc – atât de adânc, încât toate zguduirile, care s-au produs pe întinderile Patriei noastre istorice, toate ispitele i tentaiile nu au fost în stare s dezrdcineze credina. Acelai lucru putem spune i despre întreaga lume, despre civilizaia cretin. Apare întrebarea: dar de ce a fost s fie aa? Rspunsul îl gsim doar în unicitatea acelei vestiri evanghelice, pe care Hristos a adus-o oamenilor. Naterea Domnului i Mântuitorului lumii a fost un moment de cotitur în istoria neamului omenesc. Acei, care încearc s clarifice din punct de vedere sociologic sau prin alte modaliti în ce const aceast cotitur, nu pot explica sau mcar aprecia urmrile acestei cotituri. Ceea ce a adus în lume Mântuitorul, nu este cu putin s vezi, utilizând metodele de studiere, pe care le folosete tiina sau experiena uman, deoarece cotitura s-a produs în profunzimea contiinei oamenilor, în adâncurile vieii duhovniceti. De fapt, prin ce vestirea Mântuitorului se deosebea de cea din Testamentul Vechi? Prin ce se deosebea de alte tradiii religioase, doar toate tradiiile subliniaz prioritatea duhovnicescului asupra materialnicului? i la Mântuitor gsim aceeai chemare, deoarece acei care compar tradiiile religioase, uneori spun c prin nimic deosebit cretinismul nu se deosebete.

http://patriarchia.ru/md/db/text/2696951...

Arhiva Predica Sanctitii Sale Patriarhul Chiril de srbtoarea Adormirii Maicii Domnului rostit dup Liturghia svârit în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, or. Moscova 28 august 2016 19:57 La 28 august 2016, de srbtoarea Adormirii Preasfintei Stpânei noastre Nsctoarei de Dumnezeu i Pururea Fecioarei Maria, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei i al întregii Rusii Chiril i Preafericitul Mitropolit al Pmânturilor Cehiei i al Slovaciei Rostislav au svârit  Dumnezeiasca liturghie în catedrala Patriarhal „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, or. Moscova. Dup încheierea slujbei dumnezeieti Întâistttorul Bisericii Ruse s-a adresat ctre credincioi cu o predic. Preafericirea Voastr, Preafericite Rostislav, Mitropolitul Pmânturilor Cehiei i al Slovaciei! Înaltpreasfiniile i Preasfiniile Voastre! Cinstii prini! Iubii frai i surori! Astzi Biserica marcheaz o mare srbtoare – Adormirea Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu. În acest an ea coincide cu ziua de duminic i acest fapt ne amintete despre profunda legtur a praznicului de azi cu srbtoarea Sfintelor Pati. Nu întâmpltor oamenii evlavioi consider Adormirea ca fiind Patile Nsctoarei de Dumnezeu, deoarece noi srbtorim azi înlarea Preacinstitei Nsctoare de Dumnezeu cu trupul la cer, urcuul firii Ei omeneti – al sufletului Ei, al trupului Ei – în viaa Dumnezeiasc. Nu este întâmpltor c Adormirea este asociat de Patile lui Hristos, deoarece Domnul Iisus Hristos este Învierea i Viaa, iar prin Crucea i prin Învierea Sa a druit fiecruia ce credea în El ndejde într-o via venic. Cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea i viaa; cel de crede în Mine, chiar dac va muri, va tri” (In. 11:25) se refer, în primul rând, la Preacurata i Preabinecuvântata Stpâna Cerului – Ea a înviat dup moarte prin puterea harului Dumnezeiesc i acum se afl în slaurile Fiului Su i ale Dumnezeului nostru. Noi trim în vremuri deloc simple, când cretinii în multe ri sunt supui intimidrilor; mai mult ca atât, în unele state însi credina în Hristos Cel rstignit i Înviat este prigonit chiar pân la moartea la care este supus persoana pentru convingerile sale cretine.

http://patriarchia.ru/md/db/text/4596818...

Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse / Patriarhia.ru Biserica Ortodox Rus Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei 6 martie 2022 În Duminica Lsatului sec de brânz Întâistttorul Bisericii Ortodoxe Ruse a svârit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul” Video 5 martie 2022 Rspunsul Sanctitii Sale Patriarhul Chiril Preafericitului Patriarh al Alexandriei Teodor la mesajul su cu apelul de anulare a hotrârii cu privire la crearea Exarhatului Patriarhal al Africii [Patriarhul : Mesaje] 20 februarie 2022 În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” Foto Video Ulmimele tiri 6 martie 2022 13:14 În Duminica Lsatului sec de brânz Întâistttorul Bisericii Ortodoxe Ruse a svârit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul” La 6 martie, în Duminica Lsatului sec de brânz, a Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica Iertrii), Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala episcopal „Hristos Mântuitorul” din Moscova. (rus) Video 20 februarie 2022 12:31 În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” La 20 februarie, în Duminica întoarcerii fiului risipitor, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Binecredinciosul cneaz Alexandru Nevski” de la schitul cu acelai hram în apropiere de Peredelkino. (rus) Foto Video 15 februarie 2022 13:05 De srbtoarea Întâmpinrii Domnului Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova La 15 februarie, de srbtoarea Întâmpinrii Domnului Dumnezeului i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala episcopal „Hristos Mântuitorul” din Moscova. (rus) Foto Video 13 februarie 2022 12:30 În Duminica Vameului i a Fariseului Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” La 13 februarie, în Duminica Vameului i a Fariseului, Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a svârit Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Binecredinciosul cneaz Alexandru Nevski” de la schitul cu acelai hram în apropiere de Peredelkino.

http://patriarchia.ru/md/

Preedintele DRBE a participat la conferina „Ortodoxia Universal: întâietatea i sobornicitatea în lumina învturii de credin ortodoxe” În data de 16 septembrie 2021, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preedintele Departamentului pentru Relaii Bisericeti Externe al Patriarhiei Moscovei, a participat la conferina Comisiei Sinodale Biblice i Teologice „Ortodoxia Universal: primatul i sobornicitatea în lumina învturii de credin ortodoxe”, care a avut loc în sala Sfântului Serghie de la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. La conferin particip membri ai Comisiei Sinodale Biblice i Teologice, reprezentani ai colilor teologice ale Bisericii Ortodoxe Ruse, ai cadrelor didactice de la instituiile de învmânt superior, ierarhi i clerici ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice i invitai din Bisericile Ortodoxe Locale. Prezentând asculttorilor comunicarea, Mitropolitul Ilarion a subliniat în mod special c învtura de credin ortodox, bazându-se pe Evanghelie, vorbete despre unitatea i unicitatea Bisericii i pune aceast proprietate pe primul loc în cadrul proprietilor ei. „Orice ameninare la adresa unitii Bisericii reprezint o ameninare pentru Trupul lui Hristos, în care toi credincioii sunt unii printr-o singur credin, prin Euharistie i prin Capul su – Iisus Hristos, – a remarcat preedintele DRBE. Tocmai de aceea cele mai tragice evenimente din istoria Bisericii sunt schismele, în care este înclcat unitatea poruncit de Hristos, se pierde unanimitatea în credin, înceteaz unitatea din jurul Potirului euharistic, se încalc succesiunea apostolic a ierarhiei i o ran adânc apare în Trupul lui Hristos”. Potrivit ierarhului, în istoria Bisericii exist multe exemple în care aciunile anumitor membri ai si au condus la divizri tragice, ale cror consecine sunt înc resimite. „Aceste pagini ale istoriei bisericeti ar putea servi drept lecie i avertisment pentru astfel de aciuni în prezent i în viitor. Cu toate acestea, pân în prezent, unitatea Ortodoxiei este ameninat nu numai din exterior, ci i din interior, de cei care încearc s acioneze contrar credinei ortodoxe i tradiiei canonice. Astzi urmrim astfel de aciuni din partea Patriarhiei Constantinopolului”, a constatat Mitropolitul Ilarion.

http://mospat.ru/ro/news/88042/

Arhiva De srbtoarea Naterii Domnului Întâistttorul Bisericii Ortodoxe Ruse a oficiat marea vecernie în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova 7 ianuarie 2016 22:37 În seara zilei de 7 ianuarie 2016, de srbtoarea Naterii Domnului Dumnezeului i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei i al întregii Rusii Chiril a oficiat marea vecernie la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. Cu Sanctitatea Sa au coslujit: mitropolitul de Krutitsy i Kolomna Iuvenalii; mitropolitul de Volokolamsk Ilarion, preedintele Departamentului pentru relaiile externe bisericeti al Patriarhiei Moscovei; mitropolitul Valentin (Miciuk); mitropolitul de Istra Arsenii, primul vicar al Patriarhului Moscovei i al întregii Rusii pentru or. Moscova; arhiepiscopul de Vereia Evghenii, preedintele Comitetului Didactic al Bisericii Ortodoxe Ruse; arhiepiscopul de Serghiev-Posad Feognost, preedintele Departamentului Sinodal pentru mnstiri i monahism, lociitor la lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie; episcopul Gurii (alimov); episcopul Serafim (Zaliznitski); episcopul de Vidno Tihon; episcopul de Dmitrov Feofilact; episcopul de Serpuhov Roman; episcopul de Solnecinogorsk Serghii, eful Secretariatului administrativ al Patriarhiei Moscovei; episcopul Ieronim (Cernyov); episcopul de Orehovo-Zuevo Panteleimon, preedintele Departamentului Sinodal pentru caritatea bisericeasc i slujirea social; episcopul de Balaiha Nicolai;  episcopul de Zaraisk Constantin; episcopul de Egorievsk Tihon, secretar responsabil al consiliului Patriarhului pentru cultur; episcopul de Bronitsy Paramon; protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei i al întregii Rusii pentru or. Moscova; protoiereul Dimitrii Smirnov, preedintele Comisiei Patriarhului pentru problemele familiei, ocrotirea mamei i a copilului; protoiereul Mihail Reazantsev, clucerul catedralei Hristos Mântuitorul; protoiereul Nicolai Balaov, vicepreedintele Departamentului pentru relaiile externe bisericeti al Patriarhiei Moscovei; arhimandritul Filaret (Bulekov), vicepreedintele Departamentului pentru relaiile externe bisericeti al Patriarhiei Moscovei; protoiereul Alexandr Agheikin, parohul catedralei „Botezul Domnului”, or. Moscova.

http://patriarchia.ru/md/db/text/4330420...

Arhiva Predica Preafericitului Patriarh Chiril de srbtoarea Adormirii Maicii Domnului la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova 28 august 2014 22:17 La 28 august 2014, de srbtoarea Adormirii Preasfintei Stpânei noastre Nsctoare de Dumnezeu i Pururea Fecioar Maria, Preafericitul Patriarh al Moscovei i al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova. Dup citirea Evangheliei Întâistttorul Bisericii Ruse a inut o predic. În numele Tatlui i Fiului i Sfântului Duh! Astzi este o mare srbtoare din rândul celor dousprezece – Adormirea Preasfintei  Nsctoare de Dumnezeu. În cinstea acestui eveniment în Rusia sunt sfinite multe catedrale, inclusiv principala dintre ele - catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova. Nu este întâmpltor c poporul nostru venereaz atât de mult aceast srbtoare – în evenimentul Adormirii Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu s-a artat toat slava lui Dumnezeu, care a pogorât pe Ea. De fiecare dat, când srbtorim vreun eveniment anumit, legat de proslvirea Maicii lui Dumnezeu, în timpul Liturghiei este citit un fragment mic din epistola apostolului Pavel ctre locuitorii oraului grecesc Filipi în Macedonia (Flp. 2:5-11), unde a fost creat de ctre ei o comunitate cretin. Adresându-se ctre filipeni, apostolul spune c gândul acesta s fie în voi care era i în Hristos Iisus, mai adugând nite cuvinte stranii la prima vedere: s-a deertat pe Sine, chip de rob luând… i s-a smerit pe Sine .. pân la moarte i înc moarte de cruce (2:7-8). Prin urmare, dup cum mrturisete apostolul Pavel, sentimentul principal al Mântuitorului era smerenia. În contiina oamenilor contemporani, care sunt departe de Biseric i de Evanghelie, smerenia este o manifestare a slbiciunii. Ce înseamn s fii smerit? În permanen s te supui altora? Cu o înfiare trist, s ai capul aplecat, fr a putea s-i aperi punctul de vedere, concepiile tale, propria opinie asupra lumii? Ce fel de virtute e aceasta? Cu un astfel de sentiment nu este cu putin s vieuieti! Aproximativ astfel apreciaz aceast virtute cretin oamenii care sunt departe de Evanghelie.

http://patriarchia.ru/md/db/text/3712809...

Arhiva În ziua srbtorii Naterii Domnului Preafericitul Patriarh Kiril a vizitat Centrul tiinifico-Practic de Asisten Medical pentru Copii al Departamentului Ocrotirii Sntii din oraul Moscova 7 ianuarie 2012 22:42 La 7 ianuarie 2012, de srbtoarea Naterii Domnului Dumnezeului i Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei i al Întregii Rusii a vizitat Centrul tiinifico-Practic de Asisten Medical pentru Copii al Departamentului Ocrotirii Sntii din oraul Moscova. În faa intrrii principale a instituiei medicale Preafericirea Sa a fost întâmpinat de: primul ef adjunct al Departamentului Ocrotirii Sntii din oraul Moscova N.F. Plavunov; directorul Centrului A.G. Pritâko; protopopul bisericilor Districtului Mihailovsk al oraului Moscova protoiereul Gheorghii Studenov; chelarul catedralei Hristos Mântuitorul protoiereul Mihail Riazanev; preedintele Comisiei pentru Slujire Social pe lâng Consiliul Eparhial al oraului Moscova preotul Mihail Potokin; curatorul Centrului preotul Mihail Koliupanov; reprezentani ai autoritilor municipale. În holul central al centrului medical Întâistttorul s-a adresat tinerilor pacieni, prinilor acestora i medicilor cu o cuvântare: «Srbtoarea Naterii lui Hristos ne apropie de Domnul. Oamenii triesc nite sentimente aparte — astzi în biseric s-a simit în mod desebit acest lucru. Feele erau luminate, bucuroase i la btrâni, i la tineri, i la copii, pentru c Domnul ne arat nou semnele prezenei Sale. El ne d harul Su pe care îl simim nu cu mintea, ci cu inima. Indiferent de starea în care ne aflm — suntem sntoi, sau mai puin sntoi, sau bolnavi, — Domnul este prezent în viaa noastr, i-l povuiete pe fiecare pe calea lui. Iat pentru ca s te sprijini pe ajutorul lui Dumnezeu, trebuie s simi c eti în contact cu El. Pentru ca s închizi un contact într-un lan electric, ce trebuie s faci? S conectezi întreruptorul. Exact acelai lucru se întâmpl în relaia noastr cu Dumnezeu: pentru ca lanul s se închid, noi trebuie s conectm întreruptorul. Acest întreruptor este credina noastr. Atunci când credina este puternic i legtura cu Dumnezeu este trainic: atunci El poate auzi rugciunea noastr i în cele mai dificile condiii ne poate întinde o mân de ajutor».

http://patriarchia.ru/md/db/text/1955811...

  001     002    003    004    005    006    007    008    009    010